Timpul pe care-l trãim aici este scurt. Nu putem trece prin aceastã lume decât o datã; şi, trecând, sã ne trãim viaţa cât mai bine. Lucrarea la care suntem chemaţi nu necesitã bogăţie, poziţie socialã sau o mare pricepere. Ea cere un spirit binevoitor, de jertfire de sine, şi un ţel urmãrit fãrã şovăială. O lampã, oricât de micã, dacã este ţinută arzând fãrã întrerupere, poate fi mijlocul prin care pot fi aprinse şi alte lãmpi. Sfera noastrã de influentã poate pãrea redusã, priceperea micã, ocaziile puţine, realizãrile limitate; şi cu toate acestea, ne sunt asigurate posibilităţi minunate printr-o folosire credincioasã a ocaziilor oferite de propriile noastre cãmine. Dacã vrem sã ne deschidem inimile şi cãminele înaintea principiilor de viaţă divine, vom deveni canale prin care sã curgã puterea unor curenţi dãtãtori de viaţă. Din cãminele noastre se vor revãrsa râuri de vindecare, aducând viaţa, frumuseţea şi rodirea acolo unde acum nu este decât pustietate şi dezolare. Ellen White – Divină vindecare

Dr. Nicolae Mihai – Dumnezeu: singura opțiune pe care o avem

Valentin Dănăiață la Constanța

Constantin Dragomir – Drumul spre Damasc ( Povestea convertirii mele)

Auraș Flavius Drăguț – predica Dumbrava 2 apr 2016

Mandicevski – Si era ora sasea – Corul Dumbrava Constanta

În locul meu – Corul Dumbrava Constanța

O poveste impresionanta – Lucian Mirică

Lucrarea launtrică a Duhului – Ron Clouzet

Viorica Staicu la Jurnal de credință

Grace Vocal Singers-Glorie

Ellen G. White, Solii alese, vol. II

”Domnul a vegheat asupra bisericii și, din nou și din nou, a îngăduit ca lucrurile să ajungă la un punct de criză, pentru ca, în disperarea lor, cei din poporul Său să caute ajutorul numai la El. Rugăciunile și credința lor, împreună cu hotărârea lor statornică de a fi credincioși, au făcut necesară intervenția lui Dumnezeu, iar atunci El Și-a împlinit făgăduința: ”Atunci tu vei chema și Domnul va răspunde, vei striga și El va zice: Iată-Mă!” (Isaia 58: 9). Brațul Său puternic s-a întins pentru a-l elibera pe poporul Său. Dumnezeu amână intervenția Sa plină de bunătate în favoarea copiilor Săi, până când ei ajung la limitele puterilor lor. În felul acesta, El face ca eliberarea lor să fie mai remarcabilă și biruințele lor mai pline de slavă. Când toată înțelepciunea omenească dă greș, intervenția Domnului va fi recunoscută cu mai multă claritate, iar El va primi slava care I se cuvine. Chiar și vrăjmașii credinței noastre și persecutorii noștri își vor da seama că Dumnezeu lucrează pentru cei din poporul Său, scoțându-i din robie” (Ellen G. White, Solii alese, vol. II, pag. 325)

Triumfători pe genunchi – fragmente

Face să nădăjduieşti în Domnul

„Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este Ajutorul și Scutul nostru“ (Psalmul 33.20).
Ca să ştiți că Eu sunt Domnul şi că cei ce nădăjduiesc în Mine nu vor fi dați de ruşine“ (Isaia 49.23).
„Cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni ța¬ra“ (Psalmul 37.9).

Munca spirituală este o activitate extenuantă. De aceea oamenii se feresc de ea. Rugăciunea, adevărata rugăciune, cere un preţ, mare: o concentrare serioasă şi un timp lung în care carnea şi sângele nu-şi găsesc nici o plăcere. Puţini oameni au o constituţie suficient de tare încât să plătească un preţ atât de mare când o lucrare superficială se vinde pe piaţă la fel de bine. Ne putem obişnui în aşa măsură cu o rugăciune sărăcăcioasă încât ajunge să ni se pară normală cel puţin păstrează o formă decentă şi linişteşte conştiinţa – dar în realitate ea este narco¬ticul cel mai ucigător! Ne putem scurta rugăciunile fără să ne dăm seama de pericol până când nu ni se surpă temeliile. Rugăciunea făcută în grabă duce la o credinţă mică, iar convingerile slabe duc la o pietate îndoielnică. A fi puţin cu Dumnezeu înseamnă a face puţin pentru Dumnezeu. Scurtarea timpului de rugăciune face ca întreaga viaţă religioasă să fie găunoasă, măruntă, sărăcăcioasă şi neglijentă.
Este nevoie de timp pentru ca Fiinţa lui Dumnezeu să se reverse din plin în duhul nostru. Dar scurtarea timpului de părtășie cu El închide canalul prin care primim din plinătatea Sa. Avem nevoie de timp petrecut împreună cu Dumnezeu într-o părtăşie tainică dacă vrem ca Fiinţa Lui să Se reverse într-o mai mare măsură în fiinţa noastră. Timpul scurt si graba tulbură imaginea Lui.
Henry Martyn deplânge faptul că lipsa lecturii devoționale în odăiţă şi a rugăciunii în timpul pregătirii necontenite a predicilor a produs multă înstrăinare între sufletul său și Dumnezeu. El a considerat că dedicase prea mult timp serviciilor publice şi prea puţin comuniunii personale cu Dum¬nezeu. Aşa a dobândit ferma convingere că trebuia să-şi re¬zerve mai mult timp pentru post şi rugăciune solemnă. Iată ce a scris ulterior: „Azi dimineaţă am fost ajutat să mă rog timp de două ore…“
Capacitatea noastră de a sta cu Dumnezeu în odăiţă este măsura capacităţii noastre de a sta cu Dumnezeu în afara ei… Un timp prelungit petrecut în odăiţă înseamnă pentru noi învăţătură şi biruinţă. In timpul părtăşiei cu Dumnezeu învă¬ţăm taine spirituale şi cele mai mari victorii sunt adesea rezul¬tatul marilor aşteptări – când toate cuvintele şi planurile s-au epuizat; iar aşteptarea, în tăcere şi cu răbdare, câştigă cununa. Domnul Isus Christos întreabă răspicat şi mustrător „şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El?“
(E. M. Bounds)

„Inimile cele mai împovărate sunt dispuse să se roage cel mai puţin.” (William Watson)

Care a fost secretul succesului tău extraordinar din India? a fost întrebată nu de mult o tânără misionară, frumoasă și delicată, care fusese folosită de Dumnezeu în modul cel minunat printre indienii din tribul Telegu.
Răspunsul ei este vrednic de ținut minte de fiecare dintre cei care trudesc pentru înaintarea împărăției lui Cristos, fie acasă, fie departe de casă. Cu modestie, dar într-un mod care i-a impresionat pe toţi cei care au auzit-o, ea a răspuns:
„N-am lăsat niciodată ca îndatoririle mele de misionară, oricât de multe şi grele ar fi fost, să-mi răpească timpul dedicat devoţiunii şi comuniunii personale cu Cristos prin rugăciune şi citirea Cuvântului Său. Am descoperit că este mai bine să-mi limitez timpul de masă şi somn decât să scurtez timpul consacrat comuniunii cu Dumnezeu în singurătate. Dacă vreun hindus bolnav venea să mă vadă în timp ce mă rugam, nu mă ocupam de el decât după ce îmi terminam programul meu devoțional obişnuit, şi am constatat că întotdeauna eram capabilă să stabilesc corect diagnosticul şi să prescriu cu multă pricepere medicamentele necesare. Procedând astfel, n-am dat greș niciodată.”
Iată nişte cuvinte la care merită să reflectăm cu toții. În aceste zile pline de activitate, este atâta forfotă și agitație, iar noi părem extrem de ocupaţi în mijlocul atâtor îndatoriri care ne copleşesc. De aceea, nu putem spune că exagerăm apărând interesele sufletului nostru şi că alocăm prea mult timp retragerii din lume pentru a fi singuri în comuniune cu Acela care este sursa puterii noastre.
Preocupări sterile

„Şi când robul tău făcea câte ceva încoace şi încolo, omul s-a făcut nevăzut“ (1 Regi 20.40).
„Nu ştiaţi că trebuie să fiu în Casa (slujba, în versiunea englezeasca King James) Tatălui Meu?“ (Luca 2.49).

Însăşi natura muncii slujitorului lui Dumnezeu – omul care îşi ia în propriile sale mâini controlul asupra timpului său şi sarcina programării vieţii lui – impune o responsabilitate specifică. Dacă îşi iroseşte timpul lenevind, dacă-şi pierde vremea în lecturi fără rost de prin ziare şi reviste în acele ore preţioase ale dimineţii care ar trebui păstrate cu grijă pentru studierea Cuvântului lui Dumnezeu, dacă atunci când vine duminica el oferă adunării sale nişte predici slabe, gândite puţin – prin toate acestea, el îşi lezează loialitatea faţă de Isus Cristos, își dezonorează chemarea şi face dovada unei condamnabile lipse de sensibilitate faţă de adâncile nevoi spirituale ale celor pe care Marele Păstor i-a încredinţat în grija sa. El n-a auzit niciodată strigătul mut al turmei lui flămânde:
„O, înviorează-ne în călătoria noastră prin pustiul acesta!” Este păstorul plătit căruia nu-i pasă de oi.

Să ne ferim de activismul profesional care nu este altceva decât lene mascată! Nenorocirea este că am putea reuşi să ne înşelăm singuri. Programul zilnic ne este foarte încărcat. Întâlniri, discuţii, interviuri, comitete, toate se îngrămădesc pe agenda noastră care ne dă dureri de cap. Suntem târâţi încoace şi încolo şi luaţi de vârtejul mecanismului faptelor bune. Ne facem totul tuturor. Lene? Cuvântul acesta, protestăm noi, nu există în vocabularul nostru. Nu suntem noi cufundaţi în munca noastră din zori şi până-n noapte? Nu este evident că ne petrecem zilele sub presiunea puternică a unei vieţi trepi¬dante? Însă, Dumnezeu, care cercetează inima, ştie cât din efortul nostru exterior nu este decât o raţionalizare a moliciunii noastre latente. Ce rost are toată încărcătura aceasta ieftină de fapte bune şi mecanisme religioase, dacă lipseşte concentrarea intensă asupra mesajului care poate scuti ochii oamenilor de lacrimi şi picioarele de cădere, şi poate izbăvi sufletele de la moarte – lupta cu Dumnezeu în singurătate la Peniel fără de care nu vine nici o binecuvântare? (James S. Stewart)

„Fereşte-te de sterilitatea unei vieţi aglomerate!” (Autor necunoscut)

„Una din metodele actuale ale lui Satan, a spus regre¬tatul G. Campbell Morgan, este să înfiinţeze atâtea organi¬zaţii încât membrii Bisericii să nu mai aibă timp pentru părtăşia cu Dumnezeu. Biserica a devenit atât de ocupată, că nu poţi trece pe lângă ea fără să auzi uruitul şi scârţâitul roţilor sale. Ori de câte ori Biserica ajunge atât de încărcată cu lucrarea ei încât nu mai are timp de părtăşie cu Dumnezeu, lumea o privește, o ajută cu bazarurile ei, oprind-o de la întrunirile de rugăciune. Oh,de ne-ar întoarce Dumnezeu înapoi la părtăşia cu El ! Oh, de ne-am face timp să stăm la picioarele Lui!”
“Îmi amintesc, spune J. N. Nisbet că am citit o carte intitulată “Regretele unui om pe patul morții” al cărei erou principal era un om foarte bun şi evlavios, devotat trup și suflet slujirii lui Dumnezeu, şi, cu toate acestea iată ce a spus el:
«Dacă ar fi să mă întorc în viaţă, i-aș acorda rugăciunii fără să mă mai încred în mine însumi ci în ajutorul lui Dumnezeu, mult mai mult timp decât până acum. M-aş bizui pe efectele ei mult mai mult decât pe eforturile mele care, oricât de mult ni s-ar cere să nu ne neglijăm niciodată îndatoririle, nu au totuşi putere decât în măsura în care sunt însufleţite prin rugăciune. M-aş strădui în mod deosebit să obţin, în rugăciunile mele, acel foc al Duhului Sfânt care nu poate fi învăţat într-o singură zi, ci este rodul unei ucenicii îndelungate şi deseori dureroase. Oh, prieteni (a adăugat el, ridicându-se energic din patul lui de boală) nu pierdeţi această şansă, ci profitaţi de ea! Culti¬vaţi obiceiul rugăciunii stăruitoare! Aduceţi în rugăciune, îm¬preuna cu râvna, un simţ al ordinii şi apelaţi la metode care fac să-i crească puterea, aşa cum se întâmplă şi în celelalte domenii în care omul cooperează cu Dumnezeu.»
Preocupat, nu prea ocupat

„Dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt şi ajunge neroditor“ (Matei 13.22)
„Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia“ (Luca 21.34).

Ah, cât de puţini oameni găsesc timp pentru rugăciune! Avem timp pentru orice: să dormim şi sa mâncăm, să citim ziare şi romane, să vizităm prieteni. Avem timp pentru orice sub soare, dar nu avem timp pentru rugăciune, lucrul cel mai important dintre toate, esenţialul.
Gândiți-vă la Susanah Wesley care, cu toate că era mamă a 19 copii, îşi făcea timp să se închidă în camera ei pentru o oră întreagă în fiecare zi, singură cu Dumnezeu. Prieteni, problema nu este să găsim timp, ci să ne facem timp, şi dacă vrem, putem. (Oswald Smith)

Christos a fost marele nostru exemplu atunci când părăsea mulţimile pentru a sta de vorbă cu Tatăl Său.
G. H. Lang spunea: „Observaţi ce spune evanghelis¬tul: «Iar El Se ducea în locuri pustii, (nu într-un loc pustiu) şi Se ruga». Aceasta aşează acţiunea Sa într-un puternic contrast cu presiunea mulțimilor care se îmbulzeau în jurul Lui; ele Îi cereau cu mult zgomot să fie vindecate, dar în clipele acelea, El le-a refuzat. Pluralul folosit aici “locuri pustii” arată că Domnul S-a retras în mai multe ocazii. Felul în care descrie Luca situaţia arată că n-a fost vorba de un caz izolat, acest lucru reprezenta o practică permanentă“
“Trebuie să fi existat motive presante pentru a neglija astfel de ocazii pe care El însuși le crease; era nevoie de o tărie de caracter ieșită din comun pentru a proceda în felul acesta. Nu este lucru ușor să fii unul din cei care Îl imită cu adevărat pe Isus, un ucenic fără teamă”
În activitatea medicilor misionari, se întâmpla deseori ca o operaţie reuşită sau un tratament cu rezultate bune să atragă mulţimi de oameni la dispensar sau la spital. Câţi doctori au fost destul de înţelepţi sau destul de hotărâţi pentru a se retrage din scenă pentru câteva zile, ca să se roage împreună? Numai pentru a se ruga? Este atât de uşor să ne gândim că acum este șansa noastră, că vântul nu ne va fi totdeauna prielnic ca acum, că trebuie să lucrăm cât timp mai este ziuă şi o ţinem aşa, până când ni se epuizează forţele, sau chiar ajungem să ne prăbu¬şim. Ba uneori s-a întâmplat ca nişte lucrători devotaţi să apu¬ce pe un drum greşit, sau chiar s-o ia pe o cale opusă voii lui Christos, extinzându-și proprietățile și mărindu-și poverile, cu toate că nu puteau conta pe mai multe ajutoare…
“Iar El se ducea în locuri pustii și se ruga”. Christos știa că numai Dumnezeu are energii inepuizabile.
Antidotul unei activităţi neîntrerupte

„Aşteaptă înaintea Domnului! Fii curajos si El îţi va îmbărbăta inima; aşteaptă, zic, înaintea Domnului!“ (Psalmul 27.14, versiunea King James).
„Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce îl aşteaptă“ (Isaia 30.18, vers. engl. King James).

O activitate prea intensă i-a privat pe mulţi oameni de spiritualitatea profundă şi i-a făcut să trăiască la limita dintre neprihănire şi fărădelege. Le-a furat dulceaţa dragostei creş¬tine, în vreme ce dragostea lor conjugală a ars până a ajuns un tăciune fumegând.
Apeluri, întruniri, conferinţe, şedinţe de comitet, pe lângă şirul nesfârşit de îndatoriri – toate acestea au răpit din inimile multor predicatori dulceaţa rugăciunii şi au făcut ca Biblia să devină plictisitoare şi tot mai puţin interesantă. Farmecul sluj¬bei s-a dus, iar bucuria câştigării sufletelor se află îngropată în praful activităţilor prezente.
Trăim într-o vreme când viteza, producţia, realizările şi crea¬ţia reprezintă etalonul după care sunt judecaţi toţi oamenii. Totuşi acestea sunt nişte standarde false. Dumnezeul cel veşnic este interesat să crească o pădure de stejari, nu să umple cu ciuperci grădina din spatele casei. Pe El îl interesează carac¬terul mai mult decât producţia şi pretinde calitate în defavoarea cantităţii. Sfinţenia se capătă prin ceasuri lungi de meditaţie asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Trebuie să petrecem un anumit timp împreună cu Cel Veşnic dacă vrem să-I cunoaştem secretele. Aşteaptă înaintea Domnului şi continuă să-I priveşti Faţa, dacă vrei să devii ca El…
Marea preocupare a lui Satan este să ne îndepărteze de comuniunea cu Dumnezeu. Activitatea ne absoarbe atenţia, iar Eul îl împinge pe Cristos de pe tronul inimii. Este mai uşor să petreci două ore studiind cifre, planuri, cărţi de ştiinţă, de filozofie, decât să aştepţi în tăcere şi în dezbrăcare de sine înaintea Domnului. Slujitorii lui Dumnezeu cu învăţături sănă¬toase, devotați, activi, trebuie să lase deoparte multe „lucruri“ şi să aprindă din nou flacăra sfântă din inima lor. Nu fi atât de ocupat cu conducerea unui program încât să nu mai ai timp să stai înaintea lui Cristos. (Oliver G. Wilson)

Ah, dă deoparte lucrul mult
Ce-ar pune rugii halta!
Decât o viață de tumult.
Mai bine las-o baltă!
De-ai făce-un lucru cât de bun:
Cu zel, cu-nţelepciune,
Tu n-ai cunună-n cer: iţi spun.
De nu-i prin rugăciune.
(Autor necunoscut)
Riscurile omului ocupat

„ M-au pus păzitoare la vii. Dar via mea n-am păzit-o“ (Cântarea Cântărilor 1.6, vers. engl- King James).
„în mijlocul belşugului, va fi în nevoie”(Iov 20.22).

Lumea este atât de mare, încât mă poate stăpâni dar nu mă poate umple. Chiar în culmea fericirii pe care mi-o da ea, inima mea va fi tot tristă, cum spune Biblia. „In mijlociii belşugului, va fi în nevoie” (T. Watson)
Trebuie să ne facem timp pentru a sta în părtăşie cu Dum¬nezeu. în timpul activităţilor sale, sufletul slăbeşte. Dean Vaughan spunea: „Activitatea neîntreruptă a unor creştini este mormântul vieţii lor spirituale“. (Thomas Cook)
„Munca nu este hrană pentru suflet, după cum nu este nici pentru corp. În mijlocul nenumăratelor sale preocupări, sufle¬tul se usucă, iar activităţile lui vor dovedi cu timpul acest lucru. Motivaţia vieţii noastre trebuie să se găsească în Isus Christos, nu în succes, în faimă sau în laude“.
Dacă vom încerca să trăim având ca scop oricare dintre lucrurile de mai sus, va trebui să facem această dureroasă mărturisire. „M-au pus păzitor la vii, dar via mea n-am păzit-o”
“Scopul celor spuse aici este de a indica pericolele care pândesc activitatea creştină excesivă. Primul pericol este acela de a consuma fără a pune la loc, de a mări numărul activităților și de a scurta timpul de caldă părtăşie cu Dumnezeu.
Nu putem fi o binecuvântare pentru alţii fără Harul Său și dacă harul nu ne este împrospătat în permanență, printr-o părtășie intimă cu Cerul, atunci slujirea noastră va ajunge ceva asemănător faptelor moarte, iar mesajul nostru își va pierde acel răsunet care-i dovedește originea divină.
În ţara Galilor există un munte frumos numit Plinlimmon. Milenii la rând el a băut din fiecare nor ce se așezu pe fruntea sa, până când a devenit el însuși un uriaș rezervor de apă și din el izvorăsc astăzi cinci râuri. Dacă ne adăpăm din Cel Nevăzut și Veșnic, din noi vor curge râuri de binecuvântare, fertilizând și bucurând totul în jurul nostru. Dar, dacă nu păstrăm legă¬tura cu Cerul, vom fi vinovaţi de un act de batjocură prin faptul ca ducem un vas gol la gura unui om însetat. (J. Gregory Mantie)
Donald Gee, evanghelist şi director foarte ocupat al unui Colegiu Biblic, s-a pomenit, la un moment dat, imobilizat şi a trebuit sa stea timp de zece săptămâni într-un salon de spital. Aceasta linişte forțată a dat naştere celui mai potrivit sfat adresat lucrătorilor Evangheliei din acele vremuri mult prea agi¬tate, sfat pe care îl redăm mai jos:
„Să ne plângem că trăim într-o vreme de continuă grabă a ajuns un lucru banal. Problema noastră nu este munca, ci graba, viteza lipsa momentelor de respiraţie, iureşul şi viaţa agitată în general. Totul ne tentează: unde înainte mergeam pe jos, acum luăm maşina; unde înainte călătoream cu vaporul, acum luăm avionul; unde scriam scrisori, acum telefonăm; citim reviste de modă şi reclame în locul cărţilor bune; îi putem privi şi asculta pe alţii, pe micul ecran, discutând o anumită problemă în loc să ne aşezăm cu câţiva prieteni şi să avem o conversaţie folositoare.
Predicatorii noştri „de succes” sunt cei a căror agendă este stabilită pentru trei sau patru ani înainte. Evanghelistul la modă se deplasează de la o campanie evanghelistică la alta, după o agendă foarte încărcată şi bine păzit de un manager. Este greu să nu fim prinşi în această plasă, noi peştii mai mici. Iar rezultatele sunt nenumărate boli psihice de care se plâng foarte mulţi oameni, boli care afectează atât trupul cât şi sufletul. între timp, producătorii de medicamente câştigă enorm din vân¬zarea de tranchilizante, iar numărul pacienţilor din spitalele psihiatrice cunoaşte o creştere alarmantă…
Sunt convins că există un loc pentru a asculta în duh vocea lui Dumnezeu. Dacă un astfel de loc nu există, atunci expresia minunată a Bibliei referitoare la aşteptarea Domnului nu mai are sens. Această aşteptare implică tăcere, ambele fiind ceva foarte dificil pentru oamenii prinşi într-o neîntreruptă activitate chiar şi în viaţa religioasă.“

Şcoala tăcerii

„ V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine“ (Ioan 16,33)
„Privește liniștit minunile lui Dumnezeu” (Iov 37,14)
„Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.- Eu Stăpânesc pe pământ“ (Psalmul 46,10).

„ Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu!“ Această afirmaţie clară este o parte a Evangheliei, pentru o vreme de activitate intensă. Contrastul dintre Evanghelia aceasta şi evanghelia lumii – dacă un cuvânt atât de sfânt (Evanghelie) poate fi folosit pentru a indica filozofia lumii – este izbitor. Iată ce spune lumea: „Fii harnic, şi vei cunoaşte prosperitatea“. „Fii sârguincios, şi vei cunoaşte secretele şi înţelepciunea lumii“. „Fii activ, și te vei bucura de viaţă“. „Fii energic, şi vei cunoaşte plăcerea de a stăpâni“.
Însă, Dumnezeu spune: „Stai liniştit, şi să știi că Eu sunt Dumnezeu“. Dacă există vreun lucru de care se tem foarte mult oamenii a căror inimă nu este curată, acesta este nevoia de a cugeta în tăcere. Oamenii se angajează în tot felul de activităţi pentru a-și adormi conştiinţa şi pentru a-şi şterge amintirile. Își stimulează simţurile epuizate pentru a se implica în noi efor¬turi, ca nu cumva să fie siliţi să-şi cerceteze căile înaintea lui Dumnezeu.(Stuart Holden)
Robert E.Lyons a observat că “omului modern îi este teamă de liniște. Suntem influențați de radio și televiziune, unde fiecare minut trebuie umplut cu ceva: cuvinte sau imagini. Suntem stimulați de filozofia să fim într-o continuă mișcare: activitate, activitate și iar activitate. Toate acestea tind să ne facă să ne pierdem profunzimea. Viaţa unu om se poate adânci extrem de mult prin intermediul perioadelor de liniște, folosite pentru îndeletniciri constructive ca meditaţia şi rugăciunea. Marile personalităţi au rezervat o buna parte din viaţa lor unor asemenea momente de linişte”.
Oliver G. Wilson, editor timp de mai mulţi ani al periodi¬cului Wesleyan Methodist, relatează o experienţă interesantă din viaţa sa: „De o vreme încoace, după modesta şi limitata mea părere, lucrurile nu mergeau cum ar fi trebuit. Situaţia din jur mă stresa şi problemele cu care mă confruntam mi se păreau imposibil de rezolvat. Afacerile nu mergeau potrivit planurilor mele. Aveam sentimentul că fusesem îngenuncheat şi noaptea mă frământam în aşternut fără să-mi găsesc liniştea. Tensiuni, frustrări, situaţii imposibile, dezamăgiri din partea prietenilor apropiaţi — toate acestea mă afectaseră din plin. La sfârşitul zilei următoare, când noaptea se lăsase și natura adormise, mi-a venit în minte această porţiune dintr-un Psalm învățat cu mult timp în urma: «Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu» A venit spre mine cu o asemenea forţă accentuând fiecare cuvânt aşa cum nici un om n-ar fi putut să o facă, încât pur şi simplu m-a lăsat mut. Un cântec udat cu lacrimi răsuna în inima mea: «Stai liniştit şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu »
Foarte multe dintre tulburările și îngrijorările noastre izvorăsc din vorbăriile noastre fără rost, din activitatea noastră neîntreruptă, din faptul că ne sprijinim pe propria noastră înțelepciune. Dacă religia nu ne schimbă avem un sentiment de vinovăție. Noi vrem progres, dar în spatele progresului trebuie să fie pace. Nu ai nevoie de o fanfară pentru a-L aprecia pe Dumnezeu. Când înţelegi mila Lui, harul Lui, prezenţa Lui, eşti copleşit“

Opreşte-te din când în când și-n linişte ascultă
Un Glas ce nu-ţi pătrunde-n gând
că-i zbucium, zarvă multă…
Atâtea taine Dumnezeu,
cu drag, ar vrea să-ţi spună
Dar El vorbeşte stând mereu
în susur, nu-n furtună.
Retrage-te, cât mai ferit de-a lumii vânzoleală!
Nici cânt, nici rugi n-ai de-oferit!
Stai jos, cu mâna goală!
Aşteaptă-n tihnă paşii Lui,
inundă-L cu privirea!
Nimic de tine să nu-I spui,
nu-I cere strălucirea!
Doar taci şi-ascultă fermecat cum blândele Lui şoapte
Ai vieţii crini ţi-au mângâiat ca un zefir de noapte.
Când fruntea El ţi-atinge lin,
cu mâna Lui străpunsă,
Vei înţelege mai deplin
Fiinţa-I nepătrunsă…

(Edith H.Divall)

Bogdan Dumitru – predici

Acum trebuie să te pregăteşti pentru timpul strâmtorării…

“Acum trebuie să te pregăteşti pentru timpul strâmtorării. Acum trebuie să ştii dacă picioarele tale sunt fixate pe stânca eternă. Tu trebuie să ai o experienţă individuală şi să nu depinzi de alţii pentru lumina ta. când vei fi pus la probă, cum poţi şti că nu vei fi singur, fără nici un prieten omenesc lângă tine? Vei putea să-ţi dai seama atunci că Hristos este sprijinul tău ?”

Liviu Bădescu – Cauzele eșecurilor din viața noastră

Marian Teletin – Trei rețete biblice pentru orice problemă

Calea către Hristos cap5 Consacrarea

Calea către Hristos cap5  Consacrarea

Este o greşeală a nutri gândul că Dumnezeu îşi găseşte plăcerea în a vedea pe copiii Săi suferind. Cerul întreg este interesat în fericirea omului. Părintele nostru ceresc nu închide căile bucuriei nici uneia din creaturile Sale. Poruncile divine ne cer să ne oprim de la acele fapte care ar aduce suferinţe şi dezamăgiri şi care ar închide pentru noi calea fericirii cereşti, Mântuitorul lumii primeşte pe oameni aşa cum sunt, cu toate nevoile, imperfecţiunile şi slăbiciunile lor; şi nu numai că El îi va curăţi de păcat, oferindu-le mântuirea prin sângele Său, dar va satisface dorinţa inimii tuturor acelora care primesc să ia jugul Său şi să poarte povara Sa. Este scopul Său acela de a da pace şi odihnă tuturor acelora care vin la El pentru pâinea vieţii. El cere din partea noastră să îndeplinim numai acele îndatoriri care ne vor conduce paşii pe înălţimile binecuvântării la care cei neascultători de voinţa Lui nu pot ajunge niciodată. Adevărata bucurie a vieţii celui credincios este aceea de a avea în inimă pe Hristos, nădejdea slavei.

___________________

Mulţi îşi pun întrebarea: “Cum să mă predau pe mine însumi lui Dumnezeu?” Doreşti să te predai lui Dumnezeu, dar eşti slab, nu ai destulă putere morală, eşti rob al îndoielilor şi stăpânit de obiceiurile vieţii tale păcătoase. Făgăduinţele şi hotărârile tale sunt asemenea unor funii de nisip. Singur nu-ţi poţi controla şi stăpâni gândurile, impulsurile şi simţămintele. Amintirea făgăduielilor nerespectate şi a angajamentelor neîmplinite slăbeşte încrederea în propria ta sinceritate şi te face să crezi că Dumnezeu nu te poate primi; dar nu trebuie să deznădăjduieşti. Ce trebuie să înţelegi este adevărata putere a voinţei. Aceasta este puterea care guvernează natura omului, puterea ce ia hotărâri sau care face alegerea. Totul depinde de dreapta lucrare a voinţei. Dumnezeu a dat oamenilor puterea alegerii; datoria lor este aceea de a o exercita. Nu stă în puterea noastră să ne schimbăm inima şi nici să predăm lui Dumnezeu simţămintele; dar putem alege să-l slujim. Putem să-I dăm voinţa; atunci El va lucra în noi şi voinţa şi înfăptuirea, după buna Sa găsire cu cale. În acest fel, întreaga noastră fiinţă va fi adusă sub controlul Duhului lui Hristos; simţămintele noastre vor fi atunci îndreptate numai spre El, iar gândurile vor fi în armonie cu El.

Mărturii vol IV -fragment pentru tineri

În timp ce unii tineri îşi irosesc puterile în deşertăciune şi nebunie, alţii îşi instruiesc mintea, adunând cunoştinţă, încingându-se cu armură spre a se angaja în lupta vieţii, hotărâţi s-o facă să fie un succes. Dar ei nu pot avea succes în viaţă, oricât de sus ar încerca să se caţere, dacă nu-şi concentrează afecţiunile asupra lui Dumnezeu. Dacă vor să se întoarcă la Domnul cu toată inima, respingând linguşirile celor care slăbesc în cea mai mică măsură ţinta lor de a face binele, ei vor avea tărie şi încredere în Dumnezeu.

Cei care iubesc societatea îşi satisfac frecvent această caracteristică, până ce devine o pasiune dominantă. A se îmbrăca, a vizita locuri de distracţie, a râde şi a discuta despre subiecte mai uşoare decât deşertăciunea – aceasta este ţinta vieţii lor. Ei nu pot suporta să citească Biblia şi să-şi aţintească privirea spre lucrurile cereşti. Sunt nenorociţi dacă nu există ceva care să-i excite. N-au în ei putere spre a fi fericiţi, ci fericirea lor depinde de societatea altor tineri, tot atât de necugetaţi şi nepăsători ca şi ei. Puterile, care ar trebui să fie folosite pentru scopuri nobile, le predau nebuniei şi risipei.
Tânărul care găseşte bucurie şi fericire în citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi în ora de rugăciune este continuu reîmprospătat prin energia care vine din fântâna vieţii. El va atinge o înălţime de desăvârşire morală şi o lărgime de cugetare pe care alţii n-o pot concepe. Comunicarea cu Dumnezeu încurajează cugete curate, aspiraţii nobile, înţelegeri clare ale adevărului şi ţinte înalte de acţiune. Cei care îşi leagă în felul acesta sufletele de Dumnezeu sunt recunoscuţi de El ca fii şi fiice ale Sale. Ei ajung continuu din ce în ce mai sus, obţinând vederi mai clare despre Dumnezeu şi veşnicie, până ce Domnul îi face canale de lumină şi înţelepciune pentru lume.

Dependenţă faţă de Dumnezeu şi independenţă faţă de oameni

Dependenţa faţă de Dumnezeu este o cerinţă absolută. – Dumnezeu doreşte ca fiecare suflet pentru care a murit Hristos să devină o mlădiţă a viţei, aflată într-o legătură strânsă cu butucul divin din care îşi primeşte seva. Dependenţa noastră de Dumnezeu este o cerinţă absolută şi trebuie să ne inspire o atitudine umilită; dar, datorită dependenţei noastre de El, cunoaşterea Lui trebuie să crească fără încetare. Dumnezeu doreşte să înlăturăm orice gen de egoism şi să venim la El nu ca nişte proprietari ai fiinţelor noastre, ci ca o proprietate răscumpărată a lui Hristos. – SpT Seria A, Nr. 8, pp 8, 9, 1897. (TM 324, 325)

Dependenţa faţă de Dumnezeu şi independenţa faţă de oameni. – Dumnezeu doreşte ca omul să trăiască într-o legătură directă cu Sine şi recunoaşte principiul responsabilităţii personale a acestuia în toate aspectele relaţiei Sale cu fiinţele umane. Dumnezeu caută să încurajeze un simţ al dependenţei şi să inspire nevoia unei călăuziri personale. El doreşte ca asocierea umanului cu divinul să producă în oameni o transformare care să-i aducă la asemănarea cu chipul divin. Satana luptă împotriva acestui deziderat. El caută să încurajeze dependenţa de oameni. Când mintea Îl pierde din atenţie pe Dumnezeu, ispititorul o poate aduce sub influenţa sa. Satana are puterea de a domina omul. – MH 242, 243 (1905)

Laurentiu Ruscu – Biblia…scumpa comoară